Echipa
Lucrăm cu oameni.
Nu lucrăm cu pacienți.
Fiecare persoană care intră pe ușa clinicii vine cu o poveste diferită — un diagnostic, o frică, un obiectiv sau pur și simplu dorința de a se simți din nou bine în corpul său. Echipa noastră este aici nu doar să trateze, ci să asculte, să înțeleagă și să construiască alături de tine un parcurs de recuperare care are sens pentru viața ta reală.
Oamenii din spatele recuperării tale.
Echipa noastră combină experiență clinică, formare continuă și o abordare atentă față de fiecare în parte.
Despre mine
Sunt Cătălin Prisăcariu, kinetoterapeut cu aproape 20 de ani de experiență în recuperarea medicală, sportivă și funcțională. Alegerea acestei profesii a venit firesc, fiind strâns legată de pasiunea pentru sport și de valorile pe care acesta mi le-a oferit încă din copilărie: disciplină, echilibru, perseverență și respect pentru capacitatea corpului de a se adapta și de a se reface.
Am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar încă din timpul facultății am început să profesez ca tehnician maseur. Experiența acumulată în acea perioadă mi-a confirmat că vocația mea este recuperarea medicală și m-a apropiat de nevoile reale ale oamenilor: gestionarea durerii, redobândirea mobilității și revenirea la un stil de viață activ.
De-a lungul anilor, am lucrat cu copii, adulți, vârstnici și sportivi, abordând cazuri din sfera ortopedică, neurologică, sportivă și posturală. Fiecare pacient mi-a consolidat convingerea că recuperarea eficientă înseamnă mai mult decât exerciții și proceduri – presupune încredere, răbdare, comunicare și o abordare adaptată fiecărei persoane.
Cea mai mare satisfacție profesională este să văd oamenii recăpătându-și libertatea de mișcare, reducând durerea și revenind la activitățile care le aduc bucurie. Pentru mine, kinetoterapia nu reprezintă doar o profesie, ci o responsabilitate față de calitatea vieții fiecărui pacient.
Cred într-o recuperare personalizată, construită în funcție de istoricul medical, obiectivele și ritmul propriu de progres al fiecărei persoane. Consider că un terapeut bun îmbină experiența și tehnica cu empatia, răbdarea și capacitatea de a oferi sprijin și încredere atunci când procesul de recuperare devine dificil. Rolul meu este să fiu alături de pacient, cu profesionalism și implicare, până la atingerea unui nivel cât mai bun de funcționalitate și a unei vieți active, echilibrate și lipsite de durere.
Studii
-
Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Specializare: Baschet și Înot Aplicativ

Specializare: Kinetoterapie
-
Master în Educație Fizică și Kinesiologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Specializari
-
Trigger Points
-
Fasciq Therapy (Cupping, Blading, Flossing)
-
Tehnician maseur (Deep Tissue, Masaj Terapeutic, Relaxare, Reflexoterapie)
-
Bobath Concept (Neurologie)
-
Osteopatie Sportivă
-
Terapie Viscerală
-
ATM (Articulația Temporo-Mandibulară)
-
Osteopathic Spinal & Peripheral Manipulation (HVLA)
-
Dynamic Tape
-
Abordarea copilului cu IMC
-
Posturologie Clinică
-
Abordarea genunchiului în fizioterapie
-
Terapie Miofascială
-
Hands On Kinesio Taping – Basic & Advanced
-
Salvamar și tehnici de prim ajutor
-
Osteopathic Thrust and Applied Kinesiology
TRIXY - Despre mine

ANTO - Despre mine

ERIKA - Despre mine

VLADIMIR - Despre mine

ANA - Despre mine